Intrebari si raspunsuri despre lentilele de contact

I: Ce este modul de inlocuire / frecventa de inlocuire

R: Modul de inlocuire se refera la durata de utilizare de la prima aplicare a lentilei pe ochi si pana la aruncarea acesteia, indiferent de utilizarea propriu-zisa. Lentilele de contact pot fi:

  • de unica folosinta, saptamanale,
  • cu inlocuire dupa 2 saptamani,
  • lunare,
  • trimestriale
  • anuale.

I: Ce este modalitatea de purtare

R: Lentilele de contact pot fi pentru: port zilnic, port flexibil, port extins sau port continuu.

  • Port zilnic: port in timpul zilei, fara a adormi cu ele pe ochi.
  • Port flexibil: port in timpul zilei, dar ocazional se poate si adormi cu ele pe ochi.
  • Port extins: pot fi purtate pana la 6 nopti continuu, dar apoi trebuie scoase (astfel incat in noaptea urmatoare sa nu se doarma cu ele pe ochi).
  • Port continuu: pot fi purtate pana la 29 nopti continuu, dupa care se arunca.

Beneficii in functie de modul de inlocuire

Lentilele de unica folosinta nu necesita curatare sau solutii de intretinere. Sunt ideale pentru port ocazional. Orice utilizare inseamna o lentila noua, proaspata. Din acest motiv, complicatiile ce pot sa apara sunt foarte reduse daca se respecta instructiunile producatorului. Lentilele de unica folosinta sunt, de asemenea, optiunea recomandata pentru pacientii cu ochi sensibili sau care dezvolta alergii (cauzate de solutiile de intretinere sau sezoniere).

Beneficiile celorlalte tipuri de lentile de contact sunt relativ similare. De obicei, au o varietate mai mare si permit astfel selectia si adaptarea mai buna, inconvenientul ar fi ca necesita intretinere.

Lentilele trimestriale sau anuale sunt folosite numai daca parametrii necesari nu sunt disponibili in cadrul celorlalte tipuri de lentile. Folosirea aceleiasi lentile de contact timp mai indelungat este asociata riscului crescut de complicatii.

I: De la ce varsta pot fi purtate lentilele de contact?

R: Lentilele de contact pot fi purtate de la o saptamana, in cazul in care copilul s-a nascut cu cataracta si trebuie operat pentru ca vederea sa se poata dezvolta normal sau cand copilul are nevoie de corectie permanenta dar nu poarta ochelari. Lipsa ochelarilor /corectiei ii poate afecta vederea pe viata. Dioptriile se schimba des (aproximativ la 6 luni) la copii – atat in cazul ochelarilor, cat si al lentilelor de contact.

I: Utilizarea lentilelor de contact si sanatatea ochilor

R: Toate tipurile de lentile de contact pot determina modificari pe termen lung la nivelul tesutului ocular, mai ales daca portul nu este supravegheat de catre specialist sau daca lentilele nu sunt purtate si intretinute conform recomandarilor specialistului si/sau producatorului. Aceste modificari nu inseamna insa ca trebuie sa se renunte la portul lentilelor de contact.

Este foarte important oxigenul de care ochiul are nevoie – respectiv oxigenul care ajunge la ochi prin materialul lentilei. Noile lentile din silicon hidrogel cu transmisibilitate crescuta la oxigen si inlocuire frecventa sunt potrivite pentru portul lentilelor de contact pe termen lung.

I: Solutiile de intretinere

R: Intretinerea lentilelor de contact este mult mai simpla decat in trecut. Acum sunt disponibile solutii multifunctionale – all-in-one.

Solutiile pot avea nivele diferite de compatibilitate cu diferitele tipuri de materiale din care sunt realizate lentilele de contact. De aceea este important sa folositi numai solutiile de intretinere recomandate.

In plus, exista sisteme noi de intretinere a lentilelor de contact, solutii pe baza de peroxid de hidrogen.

Atentie! Recipientul lentilelor de contact poate fi o sursa de contaminare a lentilelor si, in consecinta, de infectii. Solutiile de intretinere moderne sunt prevazute cu recipient nou. Lentilele de unica folosinta inlatura aceasta posibila problema, deoarece nu necesita niciun fel de intretinere, fiind aruncate dupa fiecare utilizare.

I: Sunt importante frecarea si clatirea lentilelor (in cazul solutiilor de intretinere multifunctionale)?

R: Da. Cu ceva vreme in urma a fost lansat sistemul de curatare/intretinere ‘fara frecare’ (‘no rub’). Astazi insa, se stie ca a curata lentilele prin frecare si clatire dupa ce au fost folosite este un mod mult mai eficient de a reduce posibila contaminare si acumularea de depuneri pe lentile.

I: De ce e importanta respectarea intervalului recomandat de inlocuire a lentilelor?

R: Toate materialele din care sunt realizate lentilele de contact se deterioreaza/uzeaza prin folosire repetata. Acest lucru este cauzat in primul rand de acumularea de depuneri pe suprafata si in interiorul materialului lentilei. In cazul unor tipuri de materiale, acest proces se intampla mai repede.

Intervalul de inlocuire recomandat este rezultatul unor studii clinice pe mai multi pacienti, in functie de diferite obisnuinte de port, de cantitatea si calitatea filmului lacrimal, de sistemul de intretinere al lentilelor folosit, precum si de caracteristicile materialului din care este realizata lentila. Intervalul de inlocuire recomandat de producator este perioada de timp care asigura conditiile optime pentru cei mai multi pacienti.

Totusi, in cazul anumitor pacienti, specialistul este cel care decide intervalul cel mai potrivit. Inclusiv in cazul lentilelor de unica folosinta, utilizarea de catre aceeasi persoana si in egala masura “uzura” lentilei, pot fi diferite de la o zi la alta.

Atentie! Nu trebuie in niciun caz sa purtati lentilele pana le simtiti incarcate si va deranjeaza. Acest lucru poate genera probleme oculare ce vor limita portul lentilelor de contact pe viitor. Avantajul lentilelor de unica folosinta este ca aveti o lentila noua, proaspata de fiecare data cand o purtati. Acest tip de lentile sunt ideale pentru purtatori ocazionali si nu numai.

I: Care este lentila potrivita pentru mine / ce tip de lentila mi se potriveste cel mai bine?

R: Cea mai potrivita solutie/optiune pentru purtatorii de fiecare zi sunt fie lentilele din silicon hidrogel, fie lentilele rigide gaz permeabile. Ambele tipuri permit oxigenarea ochiului in conditii bune. Pentru utilizare ocazionala sunt recomandate lentilele de unica folosinta moi sau din silicon hidrogel, ce nu necesita intretinere si pastrare in recipient, ci pur si simplu sunt aruncate dupa folosire. Alegerea tipului potrivit de lentile de contact depinde de stilul de viata al purtatorului.

I: Se pot folosi lentile de contact si in caz de astigmatism?

R: Da. Exista multe tipuri de design al lentilelor de contact ce permit corectarea gradului ridicat de astigmatism. Exista inlcusiv lentile de unica folosinta pentru astigmatism (pana la -2.00D). In prezent astigmatismul nu mai reprezinta un impediment pentru portul lentilelor de contact moi, (dupa cum n-a reprezentat nici in trecut datorita lentilelor rigid-gaz permeabile).

I: Prezbiopii pot purta lentile de contact?

R: Da. Aceste lentile pot fi rigide, moi sau din silicon hidrogel si prezinta tipuri diferite de design al lentilelor.

I: Se poate dormi cu lentilele de contact pe ochi?

R: Materialele din silicon hidrogel permit portul extins, in siguranta, datorita fluxului crescut de oxigen (prin lentila) pe care-l permit. Pot fi purtate fie in varianta 6 nopti port continuu, iar in noaptea urmatoare sa se doarma fara ele pe ochi, fie 29 nopti continuu – urmatoarea noapte pauza, in functie de materialul lentilei. Aceasta reprezinta o alternativa la operatia refractiva. Nu toti pacientii isi doresc sa doarma cu lentilele pe ochi, dar in cazul multor profesii (medici, asistente medicale, pompieri, iubitori/amatori de sporturi extreme) sau al purtatorilor ce vor convenienta crescuta, exista aceasta optiune.

Trebuie sa retineti ca portul extins, inclusiv atipitul in mod repetat cu lentilele pe ochi, este asociat riscului crescut de complicatii daca nu exista recomandarea producatorului sau specialistului pentru asta.

I: Lentilele de contact si ochelarii pot fi purtate alternativ?

R: Da. Se poate face asta zilnic si, in cele mai multe situatii, chiar pe parcursul aceleiasi zile.

I: Ce trebuie sa stiti despre lentilele colorate/cosmetice?

R: Lentilele colorate/cosmetice sunt folosite pentru schimbarea aspectului. E important sa stiti ca imprumutarea lentilelor unei/unor altei persoane poate duce la probleme, complicatii oculare. Si lentilele colorate/cosmetice fara dioptrii sunt dispozitive medicale. Instructiunile de port si intretinere trebuie respectate ca si in cazul lentilelor pentru corectia vederii.

I: Care sunt factorii de risc pentru inflamatii si infectii?

R: Cei 2 factori majori de risc pentru dezvoltare de inflamatii si infectii sunt:

  • portul peste noapte al lentilelor (chiar si din cand in cand, indiferent de transmisibilitatea la oxigen) daca lentilele nu sunt realizate/recomandate….
  • nerespectarea instructiunilor de intretinere sau a recomandarilor producatorului, specialistului, precum si igiena necorespunzatoare.

Adaptarea corecta a lentilelor de contact (de catre specialist), alegerea solutiei de intretinere potrivite, respectarea instructiunilor/recomandarilor de catre purtator, intretinerea corecta, complianta pacientului si igiena corespunzatoare, toate contribuie la reducerea riscului dezvoltarii de complicatii precum inflamatii sau infectii oculare.

Scoateti lentilele de la primele simptome de disconfort si consultati specialistul.

Portul zilnic prezinta risc mai redus decat cel extins sau continuu.

Purtatorii de lentile de contact trebuie examinati de catre specialist cel putin o data pe an, iar in cazul ideal de cel putin doua ori pe an.

IMPORTANT DE RETINUT!

Inainte de a atinge lentilele de contact, spalati-va bine mainile cu apa si sapun, apoi clatiti-le si stergeti-le cu un prosop care nu lasa scame.

Evitati pe cat posibil contactul cu apa, scoateti lentilele inainte de a intra in piscina sau in cada si purtati ochelari de protectie peste lentilele de contact cand mergeti la inot.

Cititi si respectati cu atentie instructiunile referitoare la solutiile de intretinere a lentilelor de contact. Lentilele de contact si recipientul NU trebuie clatite sau pastrate in apa de la robinet sau imbuteliata. Cand curatati lentilele de contact, frecati cu buricul degetului, iar apoi clatiti bine inainte de a le pune in recipientul cu solutie. Recipientul lentilelor de contact trebuie clatit cu solutie proaspata, NU cu apa de la robinet sau imbuteliata. Recipentul trebuie apoi lasat sa se usuce in aer liber, pe cat posibil (exista si exceptii; verificati instructiunile). Recipientul lentilelor de contact trebuie pastrat curat si inlocuit in mod regulat, cel putin o data la 3 luni. Recipentul poate fi sursa de contaminare si infectii.

  • Lentilele crapate sau deteriorate NU trebuie folosite.
  • Solutia folosita trebuie aruncata, NU refolosita.
  • Solutiile pentru intretinerea lentilelor de contact nu trebuie transferate in recipiente mai mici (de calatorie). Acest lucru poate afecta sterilitatea solutiei si poate duce la infectarea ochiului.
  • Capacul recipientului cu solutie NU trebuie sa ajunga in contact cu nicio suprafata, iar recipientul trebuie pastrat bine inchis cand nu e folosit.